duminică, 8 noiembrie 2009

Nu injura, nu ignora, implica-te!

Vedem in fiecare zi tot felul de personaje ajunse in functii de conducere, care intr-o societate normala nu ar putea accede decat la pozitii cel mult mediocre. Ajungem sa ne intrebam ce rost au toate stradaniile bazate pe principii sanatoase de a realiza ceva in viata, ce rost are educatia, bunul-simt, adevarul, prietenia, empatia si munca cinstita, fiind inconjurati de oameni care au prosperat fara sa beneficieze de vreuna dintre aceste calitati. Traim clipe in care mentalitatea noastra se schimba radical, in care cei care inca mai cred in cei 7 ani de-acasa sunt din ce in ce mai putini. In acest fel se adanceste prapastia dintre oamenii care am vrea sa fim si oamenii care trebuie sa fim. Sa presupunem prin absurd ca un individ bine intentionat ar ajunge in pozitia de a gestiona puterea, acesta va fi contaminat de majoritatea celor care au interese meschine, avand de ales intre doua variante: sa devina un politicalos sau sa iasa pe usa din dos. In momentul de fata, pe buna dreptate politicalosii sunt dispretuiti in egala masura de catre toti cei care nu sunt implicati politic. Suntem cei care ii injura, care ii ignora, care ii tolereaza si care le accepta orice prin prisma faptului ca ne consideram victime ale "sistemului ticalosit" oricare ar fi doctrina acestuia. De multe ori in subconstient ne substituim acestora si gasim solutii mult mai bune pentru rezolvarea problemelor comunitatii, alegem solutii simple si eficiente in locul celor gasite de ei (aproape intotdeauna complicate si fara utilitate). Ori tocmai aceste idei trebuie scoase la lumina, puse in valoare si impuse pentru a da startul revenirii la o stare economica si sociala datatoare de sperante. Acest lucru poate fi realizat numai prin implicarea in viata publica a tuturor celor care sunt in stare sa aduca un plus de valoare, in patrunderea cu tupeu (nu cu nesimtire) in structurile decizionale pentru a fi printre cei care propun elitele sau, de ce nu, cei care vor fi viitorii lideri, constienti fiind de capacitatile intelectuale, profesionale si umane care ii caracterizeaza si care ii recomanda pentru asta. Pentru a fi beneficiarii unor structuri de calitate, trebuie sa fim partasi la nasterea acestora, renuntand la conditia de vesnici spectatori. Ca spectator poti fi cel mult fericitul castigator al unui loz necastigator.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu